Știți că acum câteva săptămâni am fost acasă și v-am povestit în ultimul articol despre cum a fost. Uitându-mă prin laptop-ul pe care l-am lăsat acolo, am descoperit niște compuneri din clasa a 8-a pe care le-am scris și doar eu știam de ele. Le-am citit pe toate, însă una mi-a atras atenția, fiind vorba despre toamnă. Poate sună banal, dar am descoperit cât de diferit gândeam pe atunci. Vă las să o citiți, apoi vă voi explica ce am vrut să spun prin asta.

Toamna- melancolia sufletului

Cu mătăsuri lungi de vânt toamna aduce paradisul negru ce se întinde peste tot. În liniștea nopții auzi cum ploaia suspină cu jale. Soarele crud nu mai vrea nici el să încălzească. Totul este monoton, iar melancolia ne-a invadat sufletul. Te uiți pe fereastra amorțită și vezi cum copacul își foșnește frunza moartă. Fermecătoarele triluri au dispărut și ele. Norii suri își poartă plumbul pe cerul scămoșat, dându-ne din tristețea lor. Afară este frig. Ce ai putea face pe o vreme ca aceasta? Privesc pe geam și suspin. Îmi aduc aminte de clipe frumoase, de momente inedite. Oftez, deoarece văd cum se scurge viața noastră: ca o frunză ce cade, completând covorul somnoros…Mă uit pe stradă și văd doar oameni grăbiți și îngândurați care completează acest tablou inert.

Toamna înseamnă melancolie, deoarece odată cu venirea ei se duc și speranțele noastre. Ea ne umple sufletul doar cu tristețe și dezamăgire. Va rămâne pentru mine doar un cuvânt din dicționar, nu o bucurie din viața fiecărui om…

Amărculesei Diana

Clasa a 8-a

HOCUS POCUS! Înapoi în prezent! Probabil vă întrebați cum văd acum acest decor tomnatic?

Toamna mi se pare fascinantă, totul se transformă într-un decor plin de culori calde. Fiecare anotimp are frumusețea lui, însă toamna este specială. Chiar dacă uneori conturează un tablou posomorât, are un farmec aparte pe care în clasa a 8-a nu-l vedeam sau nu voiam să-l văd, nu-l înțelegeam. Timpul trece, iar eu am învățat să văd frumosul în fiecare lucru, experiență, anotimp (și să fim serioși, chiar poți realiza poze frumoase toamna).

Dimineața totul parcă este desprins dintr-o lume de basm, totul este învăluit într-o ceața care te face să-ți imaginezi tot felul de forme, îți îngheață nasul, însă este un sentiment plăcut. Chiar dacă peste zi totul e haotic și vezi oameni grăbiți, ocupați cu problemele de peste zi, nu ai cum să nu observi copacii care capătă culori pline de căldură și emoție. E un anotimp plin de antiteze care transformă totul într-o poveste infinită în care frunzele își dansează melodia impecabil.

Revenind la primul paragraf, cred că v-ați dat seama că am vrut să subliniez cât de mult ne ajută felul în care gândim și vedem anumite lucruri. Perspectiva pe care o alegem să ne contureze viața este felul în care o și trăim. Trebuie să învățăm să alegem doar partea frumoasă a tot ceea ce ni se întâmplă și chiar dacă nu o vedem pe moment, nu trebuie să renunțăm, ci să ne străduim să ajungem la acel rezultat. ♥

Aștept idei și sugestii în legătură cu noi articole. Până atunci, să ne bucurăm de tot ce ne înconjoară, chiar și de toamnă, văzând în ea tot ceea ce ne face să fim fericiți. Depinde de noi ce vrem să alegem și cum vrem să facem față unor situații mai puțin plăcute!

Pe curând! ♥

D.

  • Save
Rating: 5.0/5. From 4 votes.
Please wait…
  • Save

2 thoughts on “Perspectivă”

  1. Eugenia Trufin

    Multumesc pentru o dimieata frumoasa de toamna vazuta in toata profunzimea ei. Esti talentata, frumoasa si desteapta. O zi vesela si colorata..ca toamna. 💞

    No votes yet.
    Please wait...
    1. Vă mulțumesc frumos! Vă pup💜

      Rating: 5.0/5. From 1 vote.
      Please wait...

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Scroll to Top
Share via
Copy link